Articole despre peisagiști celebrii

Andrė Le Notre,
Magicianul Grădinilor Clasice Franceze


Autor: Peisagist  Gabriela Chiorcea
            Andrė Le Notre a intrat în istoria arhitecturii peisagere universale prin creațiile sale. El ajunge celebru datorită modului în care a proiectat și amenajat o serie de parcuri și grădini, fiind unanim recunoscut în calitate de creator al Stilului Clasic Francez.
       Le Notre se naște în luna martie, a anului 1613, într-o familie de grădinari regali. Studiile și pregătirea de specialitate le face într-un mediu de artiști, de la care dobândește, atât măiestrie artistică, cât şi informații despre grădinărit. Studiază pictura timp de 10 ani pe lângă un pictor regal, pe numele sau, Francois Vouet, de la care căpătă noțiuni de perspectivă în pictură. Își însușește și o serie de noțiuni de arhitectură de la arhitectul regal Jules Hardouin Mansart, acesta fiind unul dintre cei mai importanți arhitecți europeni ai secolului al XVII-lea. 

Andrė Le Notre

      În perioada barocă, la curțile regale sau nobiliare, luxul era folosit în exces, în arhitectură, decorațiuni interioare, dar și în amenajările peisagere. În aceste spații, interioare sau exterioare, se organizau petreceri fastuoase, pline de strălucire, după tipicul epocii.
       Andrė Le Notre și-a desfășurat activitatea, ca arhitect peisagist, tocmai în această perioadă barocă, când parcurile sau grădinile franceze se desfășurau pe spații vaste, care le ofereau un plus de măreție și grandoare.
În timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, cunoscut ca Regele Soare, Andrė Le Notre a devenit, la vârsta de 30 de ani, Grădinarul Șef al palatului regal. Lucrând mult timp pentru rege, Le Notre se face remarcat odată cu amenajarea parcului Vaux – le – Vicomte. În lunga sa carieră, el a realizat parcuri ca: Versailles, Vaux – le – Vicomte, Chantilly, Sceaux, Saint – Cloud, a reamenajat grădinile Tuileriers, Fontainebleau, Saint – Germain-en Laye etc.
Conform canoanelor epocii baroce, reședința monarhului, palatul, sau castelul, trebuia să se afle întotdeauna într-o poziție dominantă şi, de aceea, era amplasată în zone mai înalte, înconjurate de ape, care reprezentau capul compoziției. Unitatea compoziției era dată de dispunerea geometrică a elementelor care compuneau ansamblul față de axa dominantă, așezată central, reprezentând astfel perspectiva centrală. Perspectivele secundare erau realizate de axe așezate perpendicular pe cea principală, axe care se subordonau acesteia.
       Ansamblul compozițional al parcurilor este realizat pe terase ample, cu mici denivelări, pe care sunt amenajate compoziții vegetale geometrice, având elemente construite ca: scări, ziduri de sprijin, balustrade, etc. (Ana - Felicia Iliescu, 2006).
       În preajma palatului sunt amenajate compoziții vegetale de talie mică, formate din broderii din Buxus, arbuști tunși geometric și plante floricole, într-o combinație echilibrată cu elementele construite și sculpturale: fântâni decorative, bazine cu apă de mari dimensiuni, și statui, sau grupuri statuare (Ana - Felicia Iliescu, 2006).
       Prin aliniamentele din arbori tunși, se accentuează măreția compoziției peisagere, care atrag atenția asupra perspectivelor, făcând trecerea spre zona de parc, propriu-zisă. Aici se găsesc, în principal, plante arboricole de talie mare, tunse, şi care au rolul de a mărgini, în general, canale imense cu apă.
       În zona parcului se găsesc spații delimitate de ziduri din vegetație tunsă (arta topiară), care adăpostesc fântâni cu jeturi de apă, bazine cu ansambluri sculpturale, rocârii, colonade, treaje, etc. (Ana - Felicia Iliescu, 2006).
  Broderii din Buxus și flori.                      Bazine cu grupuri statuare.

 Canale imense cu apă.

Exemple de grădini și parcuri amenajate sau reamenajate de Andrė Le Notre:

       Grădina Tuileriers – Aceasta reprezintă, pentru Le Notre, prima realizare, in calitate de proiectant și executant, după ce preia, de la tatăl său, sarcina îngrijirii acestei grădini.
       Grădina aparținea palatului care a fost ridicat în secolul al XVI-lea, sub comanda şi îndrumarea Caterinei de Medici. Grădina este împărțită în careuri regulate, în care apar elemente construite, bazine cu apă, labirinturi, pavilioane etc. și unde simetria este echilibrată, chiar dacă fiecare careu adăpostește un alt tip de amenajare. Le Notre a adus timp de 30 de ani îmbunătățiri acestei grădini.

Planul general al grădinii Tuileriers.

   
      Gravură cu grădina Tuileriers.      Imagine cu zona centrală a grădinii.

       Grădina Fontainebleau Aceasta era deja amenajată când Le Notre și-a adus contribuția la îmbunătăţirea calităţii ei. Prin intervenție sa, el a adus unitate amenajării, prin diminuarea asimetriei compoziției. A modificat grădina, amenajând un mare parter, care avea în centru un bazin pătrat, cu latura de 60 de metri, iar în mijlocul acestui bazin a amenajat un jet de apă în central unei rocării.
       Terasa din jurul bazinului a fost înălţată cu un metru mai sus decât întregul parter, pentru ca bazinul să poată fi văzut, mai bine.
       Le Notre a mai realizat un canal, mărginit de aliniamente arboricole, lung de peste un kilometru, așezat aproape paralel cu palatul, plecând dintr-o latură a terasei din jurul bazinului pătrat.

Planul general al grădinii Fontainebleau.

    
       Zona parterului, în fundal          Canalul, mărginit de aliniamentele
bazinul pătrat.                                          arboricole.

       Grădina Saint – Germain-en Laye - Andrė Le Notre a realizat aici mari partere, la fel ca la Fontainebleu, cu axul principal perpendicular pe palat. A amenajat un bazin mare, în centrul căruia a amplasat un jet de apă, cu o înălțime foarte mare și o terasă mare, de aproximativ 3 kilometrii pătrați. 

Planul general al grădinii Saint – Germain-en Laye.

 
Imagini din grădina Saint – Germain-en Laye.

       Parcul Versailles reprezintă lucrarea de căpătâi a lui Andrė Le Notre. Palatul a fost construit în anul 1623, de către regele Ludovic al XIII-lea și extins câțiva ani mai târziu, împreună cu grădinile sale. Modificările semnificative vor fi făcute, de către Le Notre, în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. În anul 1682 Versailles-ul devine reședință regală permanentă.
       Le Notre începe lucrările de amenajare și reamenajare în anul 1650, la vârsta de 37 de ani, continuând să aducă îmbunătățiri parcului timp de cincizeci de ani, până în septembrie 1700, anul morții sale.
       Întregul parc se desfășoară pe 2 axe principale, cea longitudinală care începe de la palat și se termină în brațul cel mai lung, de peste 1.500. metri, al unui canal în formă de cruce, iar axul transversal străbate compoziția de la nord la sud. Inițial, amenajarea se întindea pe 600 de hectare, acum depășește 850 de hectare și are ca element compozițional principal alegorii ale Zeului Soare – Apolo.
       Deoarece zona era mlăștinoasă, Le Notre a adus cantități imense de pământ, pentru a transforma terenul, realizând vaste perspective. Marile amenajări ale parcului au durat până în preajma lui 1680, dar decorarea cu elemente construite și sculptural se prelungeşte, ca durată, până în anul 1688.
       Andrė Le Notre a mai amenajat acolo şi mari plantații, în mijlocul cărora a introdus, așa numitele, “Cabinete de verdeață”, decorate cu zone pentru recreere și amuzament.
       Pe lângă decorul vegetal este utilizat și cel al marilor piese de apă, combinate cu statui sau grupuri statuare și peste 1.400. de jeturi de apă, care erau alimentate printr-un apeduct.

Planul general al Parcului Versailles.

  
Gravură cu Parcul Versailles.          Cabinete de verdeață, din 
                                                             vegetație tunsă.

       Parcul Vaux – le – Vicomte – Le Notre realizează această amenajare, împreună cu alți doi artiști, Eois Le Vau și Charles Le Brun, pentru ministrul de finanțe, Fouquet. Această amenajare face vâlvă, stârnind gelozia lui Ludovic al XIV-lea, care dă ordin ca ministrul să fie arestat, confiscândui-se totodată și averea.
       Palatul este situat pe o insulă artificială, înconjurat de un canal, care este legat prin poduri, de zonele cu grădini.
       Axul principal are partere decorate cu broderii din Buxus, combinat cu pietriș colorat, iar bazinele sunt frumos ornamentate și echilibrate compozițional. Întreaga amenajare creează o iluzie optică, care determină o alungire aparentă a perspectivei, creând un efect deosebit.

Planul general al Parcului Vaux – le – Vicomte.

    
Buxus combinat cu pietriș colorat.    Grup statuar, într-un bazin cu apă.

       Parcul Chantilly – Castelul a fost construit într-o zonă mlăștinoasă, zona din jurul acestuia fiind înconjurată de apă. Axul principal este așezat aproape lateral față de castel, zona aceasta fiind o peninsulă; aici va fi amplasată o terasă care guvernează ansamblul compozițional. Întreaga amenajare are o serie de bazine și canale; unul dintre canale având apă curgătoare și o lungime de aproximativ 1.800 de metri.

Planul general al Parcului Chantilly.

 
            Zonă cu partere.                   Canalul cu apă curgătoare.

       Parcul Sceaux – Amenajarea are 2 axe principale, pe una dintre axe fiind realizată o cascadă, alcătuită dintr-o suită de bazine. Întregul ansamblu se varsă întru-un bazin octogonal din mijlocul căruia țâșnește un jet de apă.
       Pe una dintre axele principale se află un canal, lung de peste 1.000 de metri, cu o lățime de 55 de metri. Aleile sunt însoțite de aliniamente de arbori tunși.

Planul general al Parcului

  
              Cascada în trepte.               Bazinul octogonal, cu jet de apă. 

        Andrė Le Notre a proiectat și amenajat cele mai frumoase parcuri și grădini, din vremea lui și nu numai, fiind considerat fără egal în Arta Grădinilor din secolul al XVII-lea, datorită viziunilor asupra spațiului și a inovațiilor sale în domeniu. În decursul vieții, el a avut o serie de discipoli iar, în calitate de creator al Grădinii Clasice Franceze, exercită o mare influență asupra stilului de amenajare peisageră din Europa și America.
       Amenajările peisagere ale lui Le Notre au fost realizate pe suprafețe foarte mari de teren, cu denivelări, cu zone mlăștinoase și neprietenoase. Cu toate acestea, el a reușit să îmblânzească solul, dând unitate și coerență spațiului și creând compoziții deosebite.
       Le Notre a reușit, cu ajutorul apei, să creeze jocuri de lumini și strălucire prin reflexia soarelui în apa canalelor, a bazinelor, sau a fântânilor decorative. Totodată a folosit și umbra vegetației arboricole, ca alternanță la lumina solară, creând locuri întunecoase, iar parterele reprezintă spațiile neutre, intermediare între jocurile de lumini și umbre din ansamblul compoziției.
       Parcul Palatului Versailles rămâne, însă, de departe, capodopera sa, în proiectarea și amenajarea peisageră ! Aici arta topiară este desăvârșită, iar elementele construite și cele sculpturale sunt îmbinate armonios cu restul compoziției vegetale, spre încântarea vizitatorului.


Bibliografie:
“Arhitectura Peisageră”, de Ana - Felicia Iliescu, apărută la Editura “Ceres”, București, în 2006.

Sursa imaginilor:
Google Earth

2 comentarii:

  1. Profesia de peisagist este foarte complexa si frumoasa, iar acest blog surprinde bine acest lucru. Mult scces in profesie!

    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc, pentru părere și încurajare. Te mai aștept aici, o zi bună.

    RăspundețiȘtergere