Magicianul Grădinilor Clasice Franceze
Autor: Peisagist Gabriela Chiorcea
Andrė
Le Notre a intrat în istoria arhitecturii peisagere universale
prin creațiile sale. El ajunge celebru datorită modului în care a proiectat și
amenajat o serie de parcuri și grădini, fiind unanim recunoscut în calitate de
creator al Stilului Clasic Francez.
Le
Notre se naște în luna martie, a anului 1613, într-o familie de grădinari
regali. Studiile și pregătirea de specialitate le face într-un mediu de artiști,
de la care dobândește, atât măiestrie artistică, cât şi informații despre
grădinărit. Studiază pictura timp de
10 ani pe lângă un pictor regal, pe numele sau, Francois Vouet, de la care
căpătă noțiuni de perspectivă în pictură. Își însușește și o serie de noțiuni de arhitectură de la
arhitectul regal Jules Hardouin Mansart, acesta fiind unul dintre cei mai
importanți arhitecți europeni ai secolului al XVII-lea.
Andrė Le Notre
În perioada barocă, la curțile regale sau nobiliare, luxul era folosit
în exces, în arhitectură, decorațiuni interioare, dar și în amenajările
peisagere. În aceste spații, interioare sau exterioare, se organizau petreceri
fastuoase, pline de strălucire, după tipicul epocii.
Andrė
Le Notre și-a desfășurat activitatea, ca arhitect peisagist, tocmai în această
perioadă barocă, când parcurile sau grădinile franceze se desfășurau pe spații
vaste, care le ofereau un plus de măreție și grandoare.
În timpul domniei lui
Ludovic al XIV-lea, cunoscut ca Regele
Soare, Andrė Le Notre a devenit, la vârsta de 30 de ani, Grădinarul Șef al
palatului regal. Lucrând mult timp pentru rege, Le Notre se face remarcat odată
cu amenajarea parcului Vaux – le – Vicomte. În lunga sa carieră, el a realizat
parcuri ca: Versailles, Vaux – le – Vicomte, Chantilly, Sceaux, Saint – Cloud,
a reamenajat grădinile Tuileriers, Fontainebleau, Saint – Germain-en Laye etc.
Conform canoanelor epocii
baroce, reședința monarhului, palatul, sau castelul, trebuia să se afle
întotdeauna într-o poziție dominantă şi, de aceea, era amplasată în zone mai
înalte, înconjurate de ape, care reprezentau capul compoziției. Unitatea
compoziției era dată de dispunerea geometrică a elementelor care compuneau
ansamblul față de axa dominantă, așezată central, reprezentând astfel
perspectiva centrală. Perspectivele secundare erau realizate de axe așezate
perpendicular pe cea principală, axe care se subordonau acesteia.
Ansamblul
compozițional al parcurilor este realizat pe terase ample, cu mici denivelări,
pe care sunt amenajate compoziții vegetale geometrice, având elemente construite
ca: scări, ziduri de sprijin, balustrade, etc. (Ana - Felicia Iliescu, 2006).
În preajma palatului sunt amenajate compoziții vegetale de talie mică,
formate din broderii din Buxus, arbuști tunși geometric și plante floricole,
într-o combinație echilibrată cu elementele construite și sculpturale: fântâni
decorative, bazine cu apă de mari dimensiuni, și statui, sau grupuri statuare (Ana
- Felicia Iliescu, 2006).
Prin aliniamentele din arbori tunși, se
accentuează măreția compoziției peisagere, care atrag atenția asupra
perspectivelor, făcând trecerea spre zona de parc, propriu-zisă. Aici se
găsesc, în principal, plante arboricole de talie mare, tunse, şi care au rolul
de a mărgini, în general, canale imense cu apă.
În
zona parcului se găsesc spații delimitate de ziduri din vegetație tunsă (arta
topiară), care adăpostesc fântâni cu jeturi de apă, bazine cu ansambluri
sculpturale, rocârii, colonade, treaje, etc. (Ana - Felicia Iliescu, 2006).
Broderii din Buxus și flori. Bazine cu grupuri statuare.
Canale imense cu apă.
Exemple de grădini și parcuri amenajate
sau reamenajate de Andrė Le Notre:
Grădina Tuileriers – Aceasta
reprezintă, pentru Le Notre, prima realizare, in calitate de proiectant și
executant, după ce preia, de la tatăl său, sarcina îngrijirii acestei grădini.
Grădina
aparținea palatului care a fost ridicat în secolul al XVI-lea, sub comanda şi îndrumarea
Caterinei de Medici. Grădina este împărțită în careuri regulate, în care apar
elemente construite, bazine cu apă, labirinturi, pavilioane etc. și unde
simetria este echilibrată, chiar dacă fiecare careu adăpostește un alt tip de
amenajare. Le Notre a adus timp de 30 de ani îmbunătățiri acestei grădini.
Planul general al grădinii Tuileriers.
Gravură cu grădina Tuileriers. Imagine cu zona centrală a grădinii.
Grădina Fontainebleau – Aceasta era deja amenajată când Le
Notre și-a adus contribuția la îmbunătăţirea calităţii ei. Prin intervenție sa,
el a adus unitate amenajării, prin diminuarea asimetriei compoziției. A modificat
grădina, amenajând un mare parter, care avea în centru un bazin pătrat, cu latura
de 60 de metri, iar în mijlocul acestui bazin a amenajat un jet de apă în
central unei rocării.
Terasa
din jurul bazinului a fost înălţată cu un metru mai sus decât întregul parter,
pentru ca bazinul să poată fi văzut, mai bine.
Le Notre a mai realizat un canal, mărginit de aliniamente arboricole,
lung de peste un kilometru, așezat aproape paralel cu palatul, plecând dintr-o
latură a terasei din jurul bazinului pătrat.
Planul general al grădinii Fontainebleau.
Zona parterului, în fundal Canalul, mărginit de aliniamentele
bazinul pătrat. arboricole.
Grădina Saint – Germain-en Laye - Andrė
Le Notre a realizat aici mari partere, la fel ca la Fontainebleu, cu axul
principal perpendicular pe palat. A amenajat un bazin mare, în centrul căruia a
amplasat un jet de apă, cu o înălțime foarte mare și o terasă mare, de
aproximativ 3 kilometrii pătrați.
Planul general al grădinii Saint –
Germain-en Laye.
Imagini din grădina Saint – Germain-en
Laye.
Parcul Versailles – reprezintă lucrarea de căpătâi a lui Andrė
Le Notre. Palatul a fost construit
în anul 1623, de către regele Ludovic al XIII-lea și extins câțiva ani mai
târziu, împreună cu grădinile sale. Modificările semnificative vor fi făcute,
de către Le Notre, în
timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. În anul 1682 Versailles-ul devine
reședință regală permanentă.
Le Notre începe lucrările de amenajare
și reamenajare în anul 1650, la vârsta de 37 de ani, continuând să aducă
îmbunătățiri parcului timp de cincizeci de ani, până în septembrie 1700,
anul morții sale.
Întregul
parc se desfășoară pe 2 axe principale, cea longitudinală care începe de la
palat și se termină în brațul cel mai lung, de peste 1.500. metri, al unui
canal în formă de cruce, iar axul transversal străbate compoziția de la nord la
sud. Inițial, amenajarea se întindea pe 600 de hectare, acum depășește 850 de
hectare și are ca element compozițional principal alegorii ale Zeului Soare –
Apolo.
Deoarece zona era mlăștinoasă, Le Notre a adus cantități imense de
pământ, pentru a transforma terenul, realizând vaste perspective. Marile
amenajări ale parcului au durat până în preajma lui 1680, dar decorarea cu
elemente construite și sculptural se prelungeşte, ca durată, până în anul 1688.
Andrė
Le Notre a mai amenajat acolo şi mari plantații, în mijlocul cărora a introdus,
așa numitele, “Cabinete de verdeață”,
decorate cu zone pentru recreere și amuzament.
Pe lângă decorul vegetal este utilizat și cel al marilor piese de apă,
combinate cu statui sau grupuri statuare și peste 1.400. de jeturi de apă, care
erau alimentate printr-un apeduct.
Planul general al Parcului Versailles.
Gravură cu Parcul Versailles. Cabinete
de verdeață, din
vegetație tunsă.
Parcul Vaux – le – Vicomte – Le Notre
realizează această amenajare, împreună cu alți doi artiști, Eois Le Vau și
Charles Le Brun, pentru ministrul de finanțe, Fouquet. Această amenajare face
vâlvă, stârnind gelozia lui Ludovic
al XIV-lea, care dă ordin ca ministrul să fie arestat, confiscândui-se totodată
și averea.
Palatul este situat pe o insulă artificială,
înconjurat de un canal, care este legat prin poduri, de zonele cu grădini.
Axul principal are partere decorate cu broderii din Buxus, combinat cu
pietriș colorat, iar bazinele sunt frumos ornamentate și echilibrate
compozițional. Întreaga amenajare creează o iluzie optică, care determină o
alungire aparentă a perspectivei, creând un efect deosebit.
Planul general al Parcului Vaux – le – Vicomte.
Buxus combinat cu pietriș colorat. Grup statuar, într-un bazin cu
apă.
Parcul Chantilly – Castelul
a fost construit într-o zonă mlăștinoasă, zona din jurul acestuia fiind
înconjurată de apă. Axul principal este așezat aproape lateral față de castel,
zona aceasta fiind o peninsulă; aici va fi amplasată o terasă care guvernează ansamblul
compozițional. Întreaga amenajare are o serie de bazine și canale; unul dintre
canale având apă curgătoare și o lungime de aproximativ 1.800 de metri.
Planul general al Parcului Chantilly.
Zonă cu partere. Canalul cu apă
curgătoare.
Parcul Sceaux – Amenajarea are 2 axe
principale, pe una dintre axe fiind realizată o cascadă, alcătuită dintr-o
suită de bazine. Întregul ansamblu se varsă întru-un bazin octogonal din
mijlocul căruia țâșnește un jet de apă.
Pe una dintre axele principale se află un canal, lung de peste 1.000 de
metri, cu o lățime de 55 de metri. Aleile sunt însoțite de aliniamente de
arbori tunși.
Planul general al Parcului
Cascada în trepte. Bazinul octogonal, cu
jet de apă.
Andrė Le Notre a proiectat
și amenajat cele mai frumoase parcuri și grădini, din vremea lui și nu numai,
fiind considerat fără egal în Arta Grădinilor din secolul al XVII-lea, datorită
viziunilor asupra spațiului și a inovațiilor sale în domeniu. În decursul
vieții, el a avut o serie de discipoli iar, în calitate de creator al Grădinii Clasice Franceze, exercită o
mare influență asupra stilului de amenajare peisageră din Europa și America.
Amenajările peisagere ale lui Le Notre au fost realizate pe suprafețe
foarte mari de teren, cu denivelări, cu zone mlăștinoase și neprietenoase. Cu
toate acestea, el a reușit să îmblânzească solul, dând unitate și coerență
spațiului și creând compoziții deosebite.
Le Notre a reușit, cu ajutorul apei, să creeze jocuri de lumini și
strălucire prin reflexia soarelui în apa canalelor, a bazinelor, sau a
fântânilor decorative. Totodată a folosit și umbra vegetației arboricole, ca
alternanță la lumina solară, creând locuri întunecoase, iar parterele reprezintă
spațiile neutre, intermediare între jocurile de lumini și umbre din ansamblul
compoziției.
Parcul Palatului Versailles rămâne, însă, de departe, capodopera sa, în
proiectarea și amenajarea peisageră ! Aici arta topiară este desăvârșită, iar elementele
construite și cele sculpturale sunt îmbinate armonios cu restul compoziției
vegetale, spre încântarea vizitatorului.
Bibliografie:
“Arhitectura Peisageră”,
de Ana - Felicia Iliescu, apărută la Editura “Ceres”, București, în 2006.
Sursa imaginilor:
Google
Earth
http://rmitla10-tf3h3.blogspot.ro/2010/08/garden-in-movement.html
http://www.bookdrum.com/images/books/171272_m.jpg
Profesia de peisagist este foarte complexa si frumoasa, iar acest blog surprinde bine acest lucru. Mult scces in profesie!
RăspundețiȘtergereMihaela
Mulțumesc, pentru părere și încurajare. Te mai aștept aici, o zi bună.
RăspundețiȘtergere