Parcul High Line, reconversie industrială și recuperare urbană
Autor: Peisagist Gabriela Chiorcea
Se vorbeşte în ultimii ani
despre beneficiul psihologic de a aduce natura în oraş, (Catharine Ward
Thompson, 1998); Şi se constată că, dacă
natura nu se găseşte în spaţiul urban, atunci vor apărea costuri substanţiale,
pe termen lung, în sănătatea locuitorilor acelor oraşe (Catharine Ward
Thompson, 2002). Modul de utilizare socială a spaţiului, în funcţie de nevoia
de “natural”, este unul dintre factorii care ridică provocări interesante în ceea
ce privesc termenii planificării spaţiului deschis şi în acela al calitatăţii
vieţii. John Ormsbee Simonds scria despre cum ar trebui să gândim în momentul în
care dorim amenajarea unui spațiu. El spune: “Trăsăturile negative ale unor
asemenea zone sunt cele pe care noi trebuie să încercăm să le eliminăm prin
proiectare şi trebuie să ne străduim să reținem și să accentuăm trasăturile pozitive“;
aceste observații fiind valabile și în proiectarea sau amenajarea parcurilor. (John
Ormsbee Simonds, 1967).
Helen Woolley spune în cartea sa “Urban
open spaces“ că spațiile deschise sunt importante în mediul
urban, iar aceste spații trebuie amenajate, transformate, sau îmbunătățite,
pentru ca utilizatorii să poată găsi în ele un loc de relaxare, întâlnire sau
interacțiune cu ceilalti utilizatori (Helen Woolley, 2003).
High
Line, o scurtă istorie a locului
High
Line reprezintă o zonă situată în partea de vest al cartierului Manhattan, din
orașul New York, SUA. Spațiul respectiv se desfășoară paralel cu docurile
portuare și cu Râul Hudson.
Respectiva linie de cale
ferată, cu o lungime de peste 1.200 de metri, este așezată pe o structură din
oțel, amplasată la înălțimea de aproximativ 30 de metri. S-a hotărât amplasarea
șinei de tren la înălțime, deoarece, până atunci, aceasta traversa străzile Manhattan-ului,
cel mai mare cartier industrial din aceea vreme, unde, datorită celor care se
deplasau pe cai şi denumiți West Side Cowboys, accidentele de tren erau dese,
zona căpătându-și renumele de Calea
morții. Această cale ferată era uzitată doar de trenurile cu mărfuri, care
erau încărcate în portul de pe Râul Hudson.
Tren pe străzile Manhattan-ului. Tren pe High Line, în anii 1930.
La
începutul anilor ’50, odată cu
dezvoltarea industriei de automobile, traficul trenurilor cu marfă a început să
scadă, fiind înlocuit, treptat, de cel al camioanelor. Ultimul tren cu marfă,
care a trecut pe High Line, a fost în anul 1980. De atunci acest traseu de cale
ferată a intrat pe „linie moartă”, începănd să se degradeze, odată cu trecerea
anilor.
Imagini, înainte de intervenție, cu degradarea traseului High Line.
Parcul
High Line
Imagine aeriană a Parcului. Harta cu cele 3 secțiuni.
Elementul emblematic al Parcului High Line este reprezentat prin șine de
cale ferată, care se regăsesc în elementele construite sau în design-ul
mobilierului din parc, pentru că, în acest mod, s-a dorit păstrarea legăturii
cu trecutul.
De
aceea, peisagiştii, folosind în mod intelligent suportul reprezentat de materialele
existente déjà în peisaj şi care nu puteau fi înlăturate decât cu costuri
uriaşe dar, şi din dorinţa de a sugera legătura cu trecutul, au păstrat părți
din vechile șine, care au fost încorporate, în mod armonios, în actuala
amenajare, în zonă cu vegetație. Tot pentru a aminti de vechiul traseu de cale
ferată, design-ul pavajului a fost realizat sub forma unor șine din zona de
macaz, care permit, în mod intenţionat şi bine gândit, „invazia formelor
vegetale” în spațiile dintre elementele pavajului; arhitecții peisagiști dorind
să realizeze astfel, un liant între
trecut și prezent, cu ajutorul plantelor.
Imagini cu legătura dintre trecut și present, cu ajutorul naturi.
Vegetația
propusă a fost aleasă în funcție de rezistența și adaptarea la spațiul urban şi
este alcătuită, în mare parte, din plante din flora spontană (sălbatică),
plante erbacee și arboricole, de talie mică și medie. Ideea de a folosi plante
din flora spontană a fost inspirită de peisajul existent înainte de intervenția
omului. În ultimii zeci de ani, în care acest spațiu, care fusese abandonat,
s-a dezvoltat în voie acest tip de plante.
Imagini cu vegetația din Parcul High Line.
Design-ul dispozitivelor de ședere, băncile, a fost inspirit tot de
șinele de cale ferată. Acestea fiind realizate și amplasate, în așa fel, încât
să sugereze legătura cu pavajul și implicit cu vegetația din parc.
Imagini cu dispozitivele de ședere (băncile).
Datorită amplasării parcului, la aproximativ 30 de metri înălțime,
vizitatorii pot avea parte de un pic de liniște și mai puțină poluare, dar și
de priveliști și perspective spre unele clădiri impozante, sau bulevarde ale
Manhattan-ului, precum și de deschideri spectaculoase spre Râul Hudston.
Zonă de belvedere către Perspectivă către Râul Hiudston.
Întreaga compoziție a Parcului High Line se vrea o îngemănare între
trecut, prin folosirea vechilor șine de cale ferată, și prezent, prin design-ul
pavajului și al băncilor, prin intermediul vegetației, care uneşte cele două
component, realizând un peisaj inedit în spațiul urban.
Bibliografie:
Sursa imaginilor:
Parcul La
Villette, din orașul Paris, Franța
Autor: Gabriela Chiorcea, peisagist
Încă din anii 1990 politicile
europene care prevedeau dezvoltarea urbană durabilă au dat mai multă importanță
spațiilor verzi din cadrul orașelor. Totul a pornit de la constatarea tristă că,
în ultimii 20 de ani orașele europene au pierdut tot mai mult spațiu verde în
favoarea construcțiilor, fapt datorat unui anumit tip al „dezvoltarii” urbane.
Acest tip de dezvoltare a dus la degradarea treptată a vieții locuitorilor
orașelor. Concluzia a fost una singură și anume aceea că, dacă dezvoltarea
economică a unui oraș ar merge în paralel cu dezvoltarea ecologică, atunci s-ar
constata o creștere durabilă a calității vieții urbane (Carta Verde privind Coeziunea
Teritorială, 2008).
Odată cu noua strategie de
reorganizare urbană a Parisului, din ultimii zeci de ani ai secolului al-XX-lea,
s-a dorit reabilitarea terenurilor industriale dezafectate și s-a organizat un
concurs de amenajare a unui parc, concurs câștigat de către arhitectul Bernard
Tschumi, în anul 1982 (www.tschumi.com).
Design-ul amenajării peisagere a
întregului parc este organizat printr-o serie de Puncte (Follies), Linii
(canalele, aleile și podurile) și Suprafețe
(grădinile și peluzele).
Liniile
sunt reprezentate de către: canalele, pasarela și aleile din parc. Canalele, în
număr de două, existau, deja, din perioada de dinaintea amenajării parcului, și
ele au fost integrate, în cel mai inteligent mod, în structura nou creeată.
Cele două canale : Sf. Denis și L'Ourcq (fig. 5 și 6), așezate aproape perpendicular,
unul, față de celălalt (canalul L'Ourcq taie parcul în două), fiind navigabile,
erau folosite anterior pentru transportul de marfuri, iar acum ele servesc
pentru agrement.
Liniile reprezentate de axe
importante precum: aleea care face legătura între Sudul și Nordul parcului,
fiind o axă importantă, dar și între cele două guri de metrou, Porte de Pantin
și La Villette, aceasta, din urmă, având
și o copertină ondulată (fig.7). Pasarela pietonală ce merge paralel cu cheiul
Canalului L'Ourcq (fig. 8) și cele două alei drepte, Aleile du
Belvedere și du Zenith care taie Parcul La Villette de la Sud-Vest la Nord-Est,
având drept capăt de perspectivă Sala de concerte, folosită în special pentru
concerte rock. Le Zenith și, de la Est, la Vest, zona de intersecție a celor
două canale, sub formă de cruce, leagă diferite zone ale Parcului (fig. 8).
Suprafețele
cele mai întinse sunt reprezentate în La Villette de către peluze. Acestea
găzduiesc o serie de manifestări artistice, concerte sau cinematograf în aer
liber și sunt accesate de public pentru picnic, joacă, sau odihnă (fig. 9 și 10).
Zona de peluză, aflată vis-a-vis de Sferă, în partea dinspre Sud a malului
Canalului L'Ourcq, găzduiește o lucrare de
artă, reprezentând componente ale unei biciclete, bicicleta este inventată de
un francez, fiind, de aceea, unul dintre simbolurile Franței. Această intervenție a fost realizată în anul 1990.
Privind componentele bicicletei care ies ici - colo din pământ, se creează
senzația unei biciclete răsturnate. Datorită mărimii sale gigantice, această
lucrare de artă îți dă senzația că te afli în Țara lui Liliput și te îndeamnă la
joacă (fig. 11 și 12).
Grădinile Tematice din La Villette
Un alt element important, care face
parte din ansamblul Parcului, este reprezentat de Grădinile Tematice. Acestea sunt în număr de 12 și sunt
concentrate, cu precădere, în zona centrală a Parcului, reprezentând una dintre
atracțiile zonei și fiind legate între ele printr-un sinuos traseu de promenadă
(www.villette.com).
Grădina Dragon, este un spațiu
dominat de o construcție gigant, de 80m lungime, realizată din lemn și metal și
înfăţișează un dragon (de unde și numele grădinii), a cărui limbă transformată
întrun mare tobogan (fig. 15 și 16 ) reprezintă o atracție deosebită pentru
copiii de toate vârstele. Este un spațiu care îndeamnă la mișcare (www.villette.com). 
Grădina Dunelor și a Vânturilor, este, în totalitate, realizată din culuare vălurite,
care te duc cu gândul la dunele de nisip ale deșertului (fig. 17 și 18).
Împreună cu turbinele care sunt puse în mișcare cu ajutorul unor moriști de
vânt, aceste spaţii vălurite realizează un loc de joacă dinamic și este accesat,
în special, de copiii mai mari. (www.villette.com).
Grădina Insulă, este o grădină, în mijocul căreia, se află o lespede
din granit peste care se prelinge un strat foarte subțire de apă, care acoperă
întreaga lespede și, datorită acestui fapt, se creează un efect de oglindă care
face ca, pe suprafața ei, să se reflecte cerul și vegetația din jur (fig. 19 și
20). Impresia este de-a dreptul spectaculoasă. Pavajul din restul grădinii este
realizat din bucăți de marmură albă și neagră, iar vegetația dominantă este
compusă din stejari și pini (www.villette.com).
Grădina Spalier, este
realizată pe opt terase. Pe aceste terase este plantată viță de vie, care,
condusă pe spaliere, făurește o boltă și realizează, în acest mod, un grandios
spațiu umbrit (fig. 21 și 22). Tot aici sunt amenajate, la baza fiecărei
trepte, 90 de mici fântâni care susură la baza viței de vie și se varsă în
canale înguste. Din loc în loc sunt așezate ghivece cu plante de sezon, care
dau o notă veselă întregii grădini (www.villette.com).
Grădina Echilibrului, se constitue întrun spațiu în care sunt plasate
elemente de mobilier care provoacă vizitatorul la păstrarea echilibrului (fig.
23 și 24). Tot aici găsim și umbrare, sub forma unor zmeie mari, care au o
structură metalică și sunt amplasate în mijlocul vegetației (www.villette.com).
Grădina Umbrelor, reprezintă o zonă cu o vegetăție bogată care, împreună
cu pavajul și mobilierul, creează un joc al umbrelor (fig. 25 și 26). Acest joc
este proiectat astfel încât, datorită manierei ingenioase de amplasare a
luminilor, să poată fi perceput, nu doar pe timpul zilei, ci și pe timpul
nopții, în egală măsură, ca fiind un loc al umbrelor (www.villette.com).
Grădina Oglinzilor, este un spațiu în care sunt amplasate 28 de oglinzi
prinse de blocuri de granit sub formă de monoliți și amplasate printre
vegetația grădinii (fig. 27 și 28). Aceste oglinzi creează și amplifică
senzația de adâncime, stimulând imaginația vizitatorului, datorită reflectării
imaginilor vegetației, sau a altor oglinzi, din același perimetru, aflate în
apropiere (www.villette.com).
Grădina de Bambus, este o zonă situată cu 6 m mai jos decât restul
parcului și, datorită acestui fapt, zgomotul din jur și puterea vântului sunt
estompate, realizându-se astfel, un spațiu liniștit, de meditație. Vegetația
existentă în aceast spațiu este formată, așa cum o arată și numele grădinii,
aproape exclusiv, din bambus (fig. 29 și 30) și, datorită acestui fapt, ea se
menţine verde pe tot parcursul anului, ceea ce-i sporește atractivitatea (www.villette.com).
Grădina Desen, este un spațiu amenajat între anii 2003-2006. Această
grădină este o mare lucrare de artă și se dorește a fi un omagiu adus celor
care au luptat, și luptă, împotriva flagelului SIDA (fig. 31 și 32). Această
lucrare are o suprafaţă de 1001 mp de pavaj și este compusă din 16.000. de
plăci de ceramică, acoperite cu aproximativ 10.000. de desene care îmbină, în
modul cel mai fericit, mesajul artistic, cu cel pentru sănătate (www.villette.com).
Grădina Acrobației, este un spațiu care pune la încercare abilitățile
acrobatice și sportive ale celor care accesează această zonă a parcului (fig.
33 și 34). Stimularea abilităților acrobatice, și de mișcare, este realizată cu
ajutorul frânghiilor pentru alpinism și a aparatelor pentru sport, care fac din
acest spațiu, unul dinamic (www.villette.com).
Grădina Pasageră, este o zonă a parcului cultivată, după tehnologii ecologice,
cu tipuri de vegetație spontană aparţinând întregului glob terestru (fig. 35 și
36). De aceea, această grădină are o bogăție și o multitudine de ecosisteme
care compun, printre altele, un crâng de arțari, un iaz, etc. și are multiple
funcţiuni, pentru că ea servește, nu numai pentru recreere, ci și ca materie de
studiu pentru școlarii și/sau locuitorii zonei. Aceste plante sunt, deci, cultivate în dublu scop: educațional și
estetic, descoperind, atât utilitatea, cât și frumusețea florei spontane a planiglobului
(www.villette.com).
Partea de Nord și cea de sud ale
Parcului La Villette sunt dominate de construcții care adăpostesc o serie de
instituții publice importante, precum: 
În partea de sud a Parcului La Villette
sunt amplasate: Conservatorul Național de Muzică
și Dans, considerat una dintre cele mai mari școli de artă ale Europei (fig. 39),
Orașul Muzicii (fig. 40) care adăpostește
Muzeul de Muzică, o Sală de concerte și o Bibliotecă multimedia. Întregul
ansamblu se întinde pe o suprafață de 23.000.mp (Wikipedia,
2011).
Mergând spre centrul Parcului,
descoperim Hala Mare, aceasta
reprezentând cea mai veche construcție din La Villette. Ea a fost ridicată
odată cu vechile abatoare, în anul 1867, și avea menirea de a adăposti
animalele care urmau să fie sacrificate (fig. 41 și 42). 
La Villette s-a vrut un parc a
secolului al XXI-lea, bazat pe 3 elemente de organizare a spațiului: puncte,
linii și suprafețe, devenind repede cunoscut ca un parc neconvențional, bazat pe stilul cultural.
Bibliografie:
Sursa imaginilor:
Parcul High Line, reconversie industrială și recuperare urbană
Autor: Peisagist Gabriela Chiorcea
Se vorbeşte în ultimii ani
despre beneficiul psihologic de a aduce natura în oraş, (Catharine Ward
Thompson, 1998); Şi se constată că, dacă
natura nu se găseşte în spaţiul urban, atunci vor apărea costuri substanţiale,
pe termen lung, în sănătatea locuitorilor acelor oraşe (Catharine Ward
Thompson, 2002). Modul de utilizare socială a spaţiului, în funcţie de nevoia
de “natural”, este unul dintre factorii care ridică provocări interesante în ceea
ce privesc termenii planificării spaţiului deschis şi în acela al calitatăţii
vieţii. John Ormsbee Simonds scria despre cum ar trebui să gândim în momentul în
care dorim amenajarea unui spațiu. El spune: “Trăsăturile negative ale unor
asemenea zone sunt cele pe care noi trebuie să încercăm să le eliminăm prin
proiectare şi trebuie să ne străduim să reținem și să accentuăm trasăturile pozitive“;
aceste observații fiind valabile și în proiectarea sau amenajarea parcurilor. (John
Ormsbee Simonds, 1967).
Helen Woolley spune în cartea sa “Urban
open spaces“ că spațiile deschise sunt importante în mediul
urban, iar aceste spații trebuie amenajate, transformate, sau îmbunătățite,
pentru ca utilizatorii să poată găsi în ele un loc de relaxare, întâlnire sau
interacțiune cu ceilalti utilizatori (Helen Woolley, 2003).
High
Line, o scurtă istorie a locului
High
Line reprezintă o zonă situată în partea de vest al cartierului Manhattan, din
orașul New York, SUA. Spațiul respectiv se desfășoară paralel cu docurile
portuare și cu Râul Hudson.
Respectiva linie de cale
ferată, cu o lungime de peste 1.200 de metri, este așezată pe o structură din
oțel, amplasată la înălțimea de aproximativ 30 de metri. S-a hotărât amplasarea
șinei de tren la înălțime, deoarece, până atunci, aceasta traversa străzile Manhattan-ului,
cel mai mare cartier industrial din aceea vreme, unde, datorită celor care se
deplasau pe cai şi denumiți West Side Cowboys, accidentele de tren erau dese,
zona căpătându-și renumele de Calea
morții. Această cale ferată era uzitată doar de trenurile cu mărfuri, care
erau încărcate în portul de pe Râul Hudson.
Autor: Peisagist Gabriela Chiorcea
Se vorbeşte în ultimii ani
despre beneficiul psihologic de a aduce natura în oraş, (Catharine Ward
Thompson, 1998); Şi se constată că, dacă
natura nu se găseşte în spaţiul urban, atunci vor apărea costuri substanţiale,
pe termen lung, în sănătatea locuitorilor acelor oraşe (Catharine Ward
Thompson, 2002). Modul de utilizare socială a spaţiului, în funcţie de nevoia
de “natural”, este unul dintre factorii care ridică provocări interesante în ceea
ce privesc termenii planificării spaţiului deschis şi în acela al calitatăţii
vieţii. John Ormsbee Simonds scria despre cum ar trebui să gândim în momentul în
care dorim amenajarea unui spațiu. El spune: “Trăsăturile negative ale unor
asemenea zone sunt cele pe care noi trebuie să încercăm să le eliminăm prin
proiectare şi trebuie să ne străduim să reținem și să accentuăm trasăturile pozitive“;
aceste observații fiind valabile și în proiectarea sau amenajarea parcurilor. (John
Ormsbee Simonds, 1967).
Helen Woolley spune în cartea sa “Urban
open spaces“ că spațiile deschise sunt importante în mediul
urban, iar aceste spații trebuie amenajate, transformate, sau îmbunătățite,
pentru ca utilizatorii să poată găsi în ele un loc de relaxare, întâlnire sau
interacțiune cu ceilalti utilizatori (Helen Woolley, 2003).
High
Line, o scurtă istorie a locului
High
Line reprezintă o zonă situată în partea de vest al cartierului Manhattan, din
orașul New York, SUA. Spațiul respectiv se desfășoară paralel cu docurile
portuare și cu Râul Hudson.
Respectiva linie de cale
ferată, cu o lungime de peste 1.200 de metri, este așezată pe o structură din
oțel, amplasată la înălțimea de aproximativ 30 de metri. S-a hotărât amplasarea
șinei de tren la înălțime, deoarece, până atunci, aceasta traversa străzile Manhattan-ului,
cel mai mare cartier industrial din aceea vreme, unde, datorită celor care se
deplasau pe cai şi denumiți West Side Cowboys, accidentele de tren erau dese,
zona căpătându-și renumele de Calea
morții. Această cale ferată era uzitată doar de trenurile cu mărfuri, care
erau încărcate în portul de pe Râul Hudson.
Autor: Peisagist Gabriela Chiorcea
Se vorbeşte în ultimii ani
despre beneficiul psihologic de a aduce natura în oraş, (Catharine Ward
Thompson, 1998); Şi se constată că, dacă
natura nu se găseşte în spaţiul urban, atunci vor apărea costuri substanţiale,
pe termen lung, în sănătatea locuitorilor acelor oraşe (Catharine Ward
Thompson, 2002). Modul de utilizare socială a spaţiului, în funcţie de nevoia
de “natural”, este unul dintre factorii care ridică provocări interesante în ceea
ce privesc termenii planificării spaţiului deschis şi în acela al calitatăţii
vieţii. John Ormsbee Simonds scria despre cum ar trebui să gândim în momentul în
care dorim amenajarea unui spațiu. El spune: “Trăsăturile negative ale unor
asemenea zone sunt cele pe care noi trebuie să încercăm să le eliminăm prin
proiectare şi trebuie să ne străduim să reținem și să accentuăm trasăturile pozitive“;
aceste observații fiind valabile și în proiectarea sau amenajarea parcurilor. (John
Ormsbee Simonds, 1967).
Helen Woolley spune în cartea sa “Urban
open spaces“ că spațiile deschise sunt importante în mediul
urban, iar aceste spații trebuie amenajate, transformate, sau îmbunătățite,
pentru ca utilizatorii să poată găsi în ele un loc de relaxare, întâlnire sau
interacțiune cu ceilalti utilizatori (Helen Woolley, 2003).
Tipurile
de spații care sunt necesare într-un oraș: spații pentru întilniri; spații
pentru ocazii ceremoniale; spații pentru petrecerea
timpului liber, trebuie să se gasească în jurul clădirilor și să găzduiască
teatre, cafenele, restaurante și, nu în ultimul rând, spații cu vegetație,
pentru a asigura un confort și o ambianță plăcută în aceste locuri.
High
Line, o scurtă istorie a locului
High
Line reprezintă o zonă situată în partea de vest al cartierului Manhattan, din
orașul New York, SUA. Spațiul respectiv se desfășoară paralel cu docurile
portuare și cu Râul Hudson.
Până
de curând, pe acest sit, exista o cale ferată, care a fost realizată în anii
1930, ca parte dintr-un proiect public – privat de îmbunătățire și extindere a
infrastructurii din zonă, denumit Îmbunătățirea zonei de Vest.
Respectiva linie de cale
ferată, cu o lungime de peste 1.200 de metri, este așezată pe o structură din
oțel, amplasată la înălțimea de aproximativ 30 de metri. S-a hotărât amplasarea
șinei de tren la înălțime, deoarece, până atunci, aceasta traversa străzile Manhattan-ului,
cel mai mare cartier industrial din aceea vreme, unde, datorită celor care se
deplasau pe cai şi denumiți West Side Cowboys, accidentele de tren erau dese,
zona căpătându-și renumele de Calea
morții. Această cale ferată era uzitată doar de trenurile cu mărfuri, care
erau încărcate în portul de pe Râul Hudson.
Tren pe străzile Manhattan-ului. Tren pe High Line, în anii 1930.
La
începutul anilor ’50, odată cu
dezvoltarea industriei de automobile, traficul trenurilor cu marfă a început să
scadă, fiind înlocuit, treptat, de cel al camioanelor. Ultimul tren cu marfă,
care a trecut pe High Line, a fost în anul 1980. De atunci acest traseu de cale
ferată a intrat pe „linie moartă”, începănd să se degradeze, odată cu trecerea
anilor.
Imagini, înainte de intervenție, cu degradarea traseului High Line.
Parcul
High Line
Prin proiectarea și amenajarea acestui
parc, s-a urmărit reconversia unui sit industrial și redarea, acestei suprafețe,
spațiului urban.
Proiectarea și amenajarea Parcului a fost
realizată de către arhitectul peisagist James Corner, împreună cu firma sa şi,
în colaborare, cu firma Diller Scofidio - Renfo și Piet Oudolf.
Parcul High Line a fost împărțit, prin
proiectare, în trei secțiuni care s-au dorit a fi amenajate în tot atâtea
etape. În aprilie 2006 au început lucrările la prima secțiune a parcului,
terminată în 2009, continuând apoi, din anul 2009, cu amenajarea celei de-a doua
secțiuni, terminată în anul 2011, iar cea de-a treia secțiune urmează să fie
amenajată.
Planșă de prezentare pentru amenajarea Parcului High Line.
Imagine aeriană a Parcului. Harta cu cele 3 secțiuni.
Elementul emblematic al Parcului High Line este reprezentat prin șine de
cale ferată, care se regăsesc în elementele construite sau în design-ul
mobilierului din parc, pentru că, în acest mod, s-a dorit păstrarea legăturii
cu trecutul.
De aceea, peisagiştii, folosind în mod intelligent suportul reprezentat de materialele existente déjà în peisaj şi care nu puteau fi înlăturate decât cu costuri uriaşe dar, şi din dorinţa de a sugera legătura cu trecutul, au păstrat părți din vechile șine, care au fost încorporate, în mod armonios, în actuala amenajare, în zonă cu vegetație. Tot pentru a aminti de vechiul traseu de cale ferată, design-ul pavajului a fost realizat sub forma unor șine din zona de macaz, care permit, în mod intenţionat şi bine gândit, „invazia formelor vegetale” în spațiile dintre elementele pavajului; arhitecții peisagiști dorind să realizeze astfel, un liant între trecut și prezent, cu ajutorul plantelor.
De aceea, peisagiştii, folosind în mod intelligent suportul reprezentat de materialele existente déjà în peisaj şi care nu puteau fi înlăturate decât cu costuri uriaşe dar, şi din dorinţa de a sugera legătura cu trecutul, au păstrat părți din vechile șine, care au fost încorporate, în mod armonios, în actuala amenajare, în zonă cu vegetație. Tot pentru a aminti de vechiul traseu de cale ferată, design-ul pavajului a fost realizat sub forma unor șine din zona de macaz, care permit, în mod intenţionat şi bine gândit, „invazia formelor vegetale” în spațiile dintre elementele pavajului; arhitecții peisagiști dorind să realizeze astfel, un liant între trecut și prezent, cu ajutorul plantelor.
Imagini cu legătura dintre trecut și present, cu ajutorul naturi.
Vegetația
propusă a fost aleasă în funcție de rezistența și adaptarea la spațiul urban şi
este alcătuită, în mare parte, din plante din flora spontană (sălbatică),
plante erbacee și arboricole, de talie mică și medie. Ideea de a folosi plante
din flora spontană a fost inspirită de peisajul existent înainte de intervenția
omului. În ultimii zeci de ani, în care acest spațiu, care fusese abandonat,
s-a dezvoltat în voie acest tip de plante.
Imagini cu vegetația din Parcul High Line.
Design-ul dispozitivelor de ședere, băncile, a fost inspirit tot de
șinele de cale ferată. Acestea fiind realizate și amplasate, în așa fel, încât
să sugereze legătura cu pavajul și implicit cu vegetația din parc.
Imagini cu dispozitivele de ședere (băncile).
Datorită amplasării parcului, la aproximativ 30 de metri înălțime,
vizitatorii pot avea parte de un pic de liniște și mai puțină poluare, dar și
de priveliști și perspective spre unele clădiri impozante, sau bulevarde ale
Manhattan-ului, precum și de deschideri spectaculoase spre Râul Hudston.
Zonă de belvedere către Perspectivă către Râul Hiudston.
unul dintre bulevarde.
Întreaga compoziție a Parcului High Line se vrea o îngemănare între
trecut, prin folosirea vechilor șine de cale ferată, și prezent, prin design-ul
pavajului și al băncilor, prin intermediul vegetației, care uneşte cele două
component, realizând un peisaj inedit în spațiul urban.
Prin reconversia acestei zone industriale, s-a creeat un spațiu aproape
unic, reprezentând un succes în amenajările peisagere urbane ale ultimilor ani,
un spaţiu care reușeşte să facă dintr-o zonă părăsită, una de o maximă
atractivitate, pentru locuitori și turiști, deopotrivă. Datorită acestei
amenajări peisagere, Manhattan-ului i s-a mai adăugat încă un spațiu verde,
atât de necesar.
În concluzie, prin proiectarea urbană, pe
lăngă spațiile verzi care se creează, se îmbunătățeşte şi siguranța și
confortul comunităţii respective. Tot în acest sens, în ultimii zece – douazeci
de ani, edilii marilor oraşe s-au gândit, inclusiv la o reducere semnificativă a
infracționalității, prin modul de proiectare a spațiului urban, deoarece s-a
constatat faptul ca şi comportamentul uman poate fi influențat de mediul în
care traiește. Aşadar, printr-o abordare inteligentă în amenajările peisagere, se
încearcă armonizarea spațiului urban cu cel natural, prin vegetație, în
avantajul utilizatorilor de orice fel.
Bibliografie:
Parcurile istorice Americane şi nevoile lor contemporane, autor: Catharine Ward Thompson, 1998.
Spaţiul deschis urban în secolul 21: Peisajul şi planificarea urbană, autor: Catharine Ward Thompson, Editat de Colugiul de Artă din Edinburgh, Universitatea Heriot-Watt, UK, 2002.
Urban open spaces, autor: Helen Woolley, apărută la Editura „Spon Press”, Londra, în 2003.
Arhitectura Peisajului, autor: John Ormsbee Simonds, apărută la Editura „Tehnica”, București, în 1967.
Sursa imaginilor:
Parcul La
Villette, din orașul Paris, Franța
Autor: Gabriela Chiorcea, peisagist
Încă din anii 1990 politicile
europene care prevedeau dezvoltarea urbană durabilă au dat mai multă importanță
spațiilor verzi din cadrul orașelor. Totul a pornit de la constatarea tristă că,
în ultimii 20 de ani orașele europene au pierdut tot mai mult spațiu verde în
favoarea construcțiilor, fapt datorat unui anumit tip al „dezvoltarii” urbane.
Acest tip de dezvoltare a dus la degradarea treptată a vieții locuitorilor
orașelor. Concluzia a fost una singură și anume aceea că, dacă dezvoltarea
economică a unui oraș ar merge în paralel cu dezvoltarea ecologică, atunci s-ar
constata o creștere durabilă a calității vieții urbane (Carta Verde privind Coeziunea
Teritorială, 2008).
În funcție de interacțiunea pe care locuitorii o au cu mediul în care
trăiesc, orașele lumii conţin spaţii publice diferite. De aceea, există spații
urbane care sunt frecventate mai mult decât altele. Acest fapt se poate datora
design-ului amenajării, identităţii şi caracterului acelui spațiu, sau poate
depinde de cultura dominantă a zonei în care este amplasat acel spațiu urban
și, nu în ultimul rând, de apropierea, sau depărtarea, față de locuințele celor
care le frecventează (Kirsten Fredrickson, 1999).
În cadrul peisajului urban, zonele
verzi reprezintă un beneficiu fizic, dar și unul psihologic de care locuitorii
orașului se pot bucura, de aceea, aceste zone reprezintă un atu în dezvoltarea
economică și culturală a zonei. Din punct de vedere social, modul de utilizare
a spațiului, în cazul în care vorbim despre parcuri, reprezintă unul dintre
elementele legate de planificarea spațiilor verzi din interiorul, sau
exteriorul unui oraș. Şi se constată tot mai mult că unul
dintre rolurile esenţiale, pe care le joacă parcurile în spațiul urban este
acela de exprimare a diversității personale și culturale în cadrul unei
comunităţi. Valorile sociale și culturale ale acestor spații includ și
atitudinea față de natură, dar și dorința de interacțiune cu aceasta (Catharine
Ward Thompson, 2002).
Parcurile sau spațiile vezi, de orice
tip, ale unui oraș au devenit o mare necesitate în cadrul urban. Şi asta pentru
că ele reprezintă „gurile” de oxigen ale orașului, datorită vegetației
existente pe suprafeţe relativ mari, în funcție de mărimea parcului, dar sunt,
în același timp, și spații de relaxare, agrement și petrecere a timpului liber
de către locuitorii orașului respectiv.
Parcul La Villette este situat în cartierul Pont de
Flandre, în partea din nord - est-ul extrem al orașului Paris. Situat, așadar,
la marginea orașului, el este unul dintre cele mai mari parcuri ale acestuia și
reprezintă astăzi un imens spațiu de joacă (fig. 1). El a fost amenajat în
locul, în care se aflau, până nu demult, fostele abatoare și piața de carne a
Parisului. Abatoarele au fost construite în anul 1867, în timul domniei lui
Napoleon al III-lea, erau cele mai mari din oraș și au fost amplasate în acest
spaţiu, până în anul 1974, când au fost mutate (Wikipedia,
2011).
Odată cu noua strategie de
reorganizare urbană a Parisului, din ultimii zeci de ani ai secolului al-XX-lea,
s-a dorit reabilitarea terenurilor industriale dezafectate și s-a organizat un
concurs de amenajare a unui parc, concurs câștigat de către arhitectul Bernard
Tschumi, în anul 1982 (www.tschumi.com).
Parcul proiectat de Tcshumi ocupă o
suprafață de 738.339.mp, iar amenajarea acestuia s-a întins pe o perioadă de aproximativ
4 ani (1983 – 1987) Amenajarea parcului nu a încetat totuşi în anul 1987 pentru
că, la o privire mai atentă. Vom observa că și astăzi continuă să se adauge,
elementelor iniţiale, noi elemente; un exemplu edificator
pentru aceasta fiind instalarea, în anul 2002, a unui pod plutitor. Acest parc este accesat în fiecare an de
peste 8 milioane de vizitatori, rezidenți, sau turiști, care participă la o
serie întreagă de activități culturale organizare în acest spațiu (www.tschumi.com).
La Villette (fig. 2) găzduiește 12
grădini tematice; 31 de Follies (nebunii); poduri și pasarele pietonale, care
fac legătura, atât între nordul și sudul, cât și
între estul și vestul parcului. Tot în incinta parcului sunt amplasate: Muzeul
de Stiință și Industrie, Conservatorul Național de Muzică și Dans, un
Cinematograf, o Sală de Muzică și Hala cea mare. Stilul adoptat la amenajarea
acestui parc este inspirat de Modernismul post Deconstructivist din
arhitectură. Bernard Tschumi a intenţionat și a și realizat un spațiu pentru
activități și interacțiune pentru uzul vizitatorilor și mai puțin un spațiu
tradițional pentru relaxare (Wikipedia, 2011).
Design-ul amenajării peisagere a
întregului parc este organizat printr-o serie de Puncte (Follies), Linii
(canalele, aleile și podurile) și Suprafețe
(grădinile și peluzele).
Punctele
sunt reprezentate de niște structuri abstracte de culoare roșie, numite Follie,
reprezentând un simbol pentru La Villette. O mare parte dintre aceste structuri
au formă de cub, având dimensiunile de 10m x 10m x10m, și găzduiesc diverse
evenimente și activități care au loc pe parcursul aproape întregului an (fig.3
și 4). Datorită distribuției lor geometrice (sunt așezate la 120m distantă una
față de cealaltă) aceste Folie creează o rețea de Puncte, care dă unitate acestui spațiu, creând totodată și accente
(www. timnickersonla.com).
Liniile
sunt reprezentate de către: canalele, pasarela și aleile din parc. Canalele, în
număr de două, existau, deja, din perioada de dinaintea amenajării parcului, și
ele au fost integrate, în cel mai inteligent mod, în structura nou creeată.
Cele două canale : Sf. Denis și L'Ourcq (fig. 5 și 6), așezate aproape perpendicular,
unul, față de celălalt (canalul L'Ourcq taie parcul în două), fiind navigabile,
erau folosite anterior pentru transportul de marfuri, iar acum ele servesc
pentru agrement.
Liniile reprezentate de axe
importante precum: aleea care face legătura între Sudul și Nordul parcului,
fiind o axă importantă, dar și între cele două guri de metrou, Porte de Pantin
și La Villette, aceasta, din urmă, având
și o copertină ondulată (fig.7). Pasarela pietonală ce merge paralel cu cheiul
Canalului L'Ourcq (fig. 8) și cele două alei drepte, Aleile du
Belvedere și du Zenith care taie Parcul La Villette de la Sud-Vest la Nord-Est,
având drept capăt de perspectivă Sala de concerte, folosită în special pentru
concerte rock. Le Zenith și, de la Est, la Vest, zona de intersecție a celor
două canale, sub formă de cruce, leagă diferite zone ale Parcului (fig. 8).
Suprafețele
cele mai întinse sunt reprezentate în La Villette de către peluze. Acestea
găzduiesc o serie de manifestări artistice, concerte sau cinematograf în aer
liber și sunt accesate de public pentru picnic, joacă, sau odihnă (fig. 9 și 10).
Zona de peluză, aflată vis-a-vis de Sferă, în partea dinspre Sud a malului
Canalului L'Ourcq, găzduiește o lucrare de
artă, reprezentând componente ale unei biciclete, bicicleta este inventată de
un francez, fiind, de aceea, unul dintre simbolurile Franței. Această intervenție a fost realizată în anul 1990.
Privind componentele bicicletei care ies ici - colo din pământ, se creează
senzația unei biciclete răsturnate. Datorită mărimii sale gigantice, această
lucrare de artă îți dă senzația că te afli în Țara lui Liliput și te îndeamnă la
joacă (fig. 11 și 12).
Grădinile Tematice din La Villette
Un alt element important, care face
parte din ansamblul Parcului, este reprezentat de Grădinile Tematice. Acestea sunt în număr de 12 și sunt
concentrate, cu precădere, în zona centrală a Parcului, reprezentând una dintre
atracțiile zonei și fiind legate între ele printr-un sinuos traseu de promenadă
(www.villette.com).
Grădina Temerile copilăriei, este un
spațiu care reînvie amintirile copilăriei, realizat cu ajutorul unei mini
păduri de Molid și Mesteacăn, care te îndeamnă la visare (fig. 13 și 14).
Această stare îți este indusă și cu ajutorul unor dispozitive, așezate de-a
lungul aleilor, care scot diverse sunete în momentrul în care vizitatorul trece
prin dreptul lor (www.villette.com).
Grădina Dragon, este un spațiu
dominat de o construcție gigant, de 80m lungime, realizată din lemn și metal și
înfăţișează un dragon (de unde și numele grădinii), a cărui limbă transformată
întrun mare tobogan (fig. 15 și 16 ) reprezintă o atracție deosebită pentru
copiii de toate vârstele. Este un spațiu care îndeamnă la mișcare (www.villette.com).
Grădina Dunelor și a Vânturilor, este, în totalitate, realizată din culuare vălurite, care te duc cu gândul la dunele de nisip ale deșertului (fig. 17 și 18). Împreună cu turbinele care sunt puse în mișcare cu ajutorul unor moriști de vânt, aceste spaţii vălurite realizează un loc de joacă dinamic și este accesat, în special, de copiii mai mari. (www.villette.com).
Grădina Insulă, este o grădină, în mijocul căreia, se află o lespede
din granit peste care se prelinge un strat foarte subțire de apă, care acoperă
întreaga lespede și, datorită acestui fapt, se creează un efect de oglindă care
face ca, pe suprafața ei, să se reflecte cerul și vegetația din jur (fig. 19 și
20). Impresia este de-a dreptul spectaculoasă. Pavajul din restul grădinii este
realizat din bucăți de marmură albă și neagră, iar vegetația dominantă este
compusă din stejari și pini (www.villette.com).
Grădina Spalier, este
realizată pe opt terase. Pe aceste terase este plantată viță de vie, care,
condusă pe spaliere, făurește o boltă și realizează, în acest mod, un grandios
spațiu umbrit (fig. 21 și 22). Tot aici sunt amenajate, la baza fiecărei
trepte, 90 de mici fântâni care susură la baza viței de vie și se varsă în
canale înguste. Din loc în loc sunt așezate ghivece cu plante de sezon, care
dau o notă veselă întregii grădini (www.villette.com).
Grădina Umbrelor, reprezintă o zonă cu o vegetăție bogată care, împreună
cu pavajul și mobilierul, creează un joc al umbrelor (fig. 25 și 26). Acest joc
este proiectat astfel încât, datorită manierei ingenioase de amplasare a
luminilor, să poată fi perceput, nu doar pe timpul zilei, ci și pe timpul
nopții, în egală măsură, ca fiind un loc al umbrelor (www.villette.com).
Grădina Oglinzilor, este un spațiu în care sunt amplasate 28 de oglinzi
prinse de blocuri de granit sub formă de monoliți și amplasate printre
vegetația grădinii (fig. 27 și 28). Aceste oglinzi creează și amplifică
senzația de adâncime, stimulând imaginația vizitatorului, datorită reflectării
imaginilor vegetației, sau a altor oglinzi, din același perimetru, aflate în
apropiere (www.villette.com).
Grădina de Bambus, este o zonă situată cu 6 m mai jos decât restul
parcului și, datorită acestui fapt, zgomotul din jur și puterea vântului sunt
estompate, realizându-se astfel, un spațiu liniștit, de meditație. Vegetația
existentă în aceast spațiu este formată, așa cum o arată și numele grădinii,
aproape exclusiv, din bambus (fig. 29 și 30) și, datorită acestui fapt, ea se
menţine verde pe tot parcursul anului, ceea ce-i sporește atractivitatea (www.villette.com).
Grădina Desen, este un spațiu amenajat între anii 2003-2006. Această
grădină este o mare lucrare de artă și se dorește a fi un omagiu adus celor
care au luptat, și luptă, împotriva flagelului SIDA (fig. 31 și 32). Această
lucrare are o suprafaţă de 1001 mp de pavaj și este compusă din 16.000. de
plăci de ceramică, acoperite cu aproximativ 10.000. de desene care îmbină, în
modul cel mai fericit, mesajul artistic, cu cel pentru sănătate (www.villette.com).
Grădina Acrobației, este un spațiu care pune la încercare abilitățile
acrobatice și sportive ale celor care accesează această zonă a parcului (fig.
33 și 34). Stimularea abilităților acrobatice, și de mișcare, este realizată cu
ajutorul frânghiilor pentru alpinism și a aparatelor pentru sport, care fac din
acest spațiu, unul dinamic (www.villette.com).
Grădina Pasageră, este o zonă a parcului cultivată, după tehnologii ecologice,
cu tipuri de vegetație spontană aparţinând întregului glob terestru (fig. 35 și
36). De aceea, această grădină are o bogăție și o multitudine de ecosisteme
care compun, printre altele, un crâng de arțari, un iaz, etc. și are multiple
funcţiuni, pentru că ea servește, nu numai pentru recreere, ci și ca materie de
studiu pentru școlarii și/sau locuitorii zonei. Aceste plante sunt, deci, cultivate în dublu scop: educațional și
estetic, descoperind, atât utilitatea, cât și frumusețea florei spontane a planiglobului
(www.villette.com).
Partea de Nord și cea de sud ale
Parcului La Villette sunt dominate de construcții care adăpostesc o serie de
instituții publice importante, precum:
Muzeul
de Științe și Industrie, este cel mai mare muzeu al Europei în acest
domeniu (fig. 37). Acesta are aproximativ 5 milioane de vizitatori pe an și are
drept scop promovarea celor mai noi descoperiri în domeniul știinţei și
tehnicii. La Geode, situată în
imediata apropiere a muzeului, este o construcție sferică, îmbrăcată în sute de
mii de plăcuțe triunghiulare din oțel inoxidabil și care adăpostește un
cinematograf (fig. 38). Forma sa sferică nu este întâmplătoare, aici putându-se
realiza proiecții la 3600. Cele două construcții sunt amplasate în
partea de nord a parcului (Wikipedia, 2011).
În partea de sud a Parcului La Villette
sunt amplasate: Conservatorul Național de Muzică
și Dans, considerat una dintre cele mai mari școli de artă ale Europei (fig. 39),
Orașul Muzicii (fig. 40) care adăpostește
Muzeul de Muzică, o Sală de concerte și o Bibliotecă multimedia. Întregul
ansamblu se întinde pe o suprafață de 23.000.mp (Wikipedia,
2011).
Mergând spre centrul Parcului,
descoperim Hala Mare, aceasta
reprezentând cea mai veche construcție din La Villette. Ea a fost ridicată
odată cu vechile abatoare, în anul 1867, și avea menirea de a adăposti
animalele care urmau să fie sacrificate (fig. 41 și 42).
În zilele noastre, Hala Mare adăpostește: concerte, expoziții, librării și
producții de teatru. În piața din fața Halei Mari este amplasată Fântâna cu Lei, amenajată în anul 1911 (Wikipedia,
2011).
La Villette s-a vrut un parc a
secolului al XXI-lea, bazat pe 3 elemente de organizare a spațiului: puncte,
linii și suprafețe, devenind repede cunoscut ca un parc neconvențional, bazat pe stilul cultural.
Cu toate că, în decursul timpului, Parcul La Villette a avut parte și de
critici, el reprezintă un exemplu concludent pentru studiul în Amenajarea
Peisageră, deoarece conține toate elementele de care este nevoie pentru un
astfel de demers.
Parcul La Villette reprezintă, în
primul rând, un imens spațiu ludic pentru vizitatorii de orice vârstă.
Mobilierul, operele de artă, pavajul, dar și parte din amenajarea peisageră te
îndeamnă permanent la joc și mișcare. Totodată este și un loc care găzduiește o
concentrare de spații de cultură și recreere (Muzeul de Științe și Industrie,
Conservatorul Național de Muzică, Săli de Concerte și un Cinematograf).
Acest Parc reușește să îmbine, într-un mod fericit, cultura și sportul
(reprezentat de grădinile tematice și zonele cu peluze), dând energie și viață
spațiului. Mai putem constata că diferențele de nivel care există în anumite
zone ale Parcului au fost rezolvate fericit, fiind integrate în design-ul
amenajării (o parte dintre Grădinile Tematice și o parte din zona de lângă
Muzeul de Științe și Industrie).
Bernard Tschumi a colaborat la
amenajarea Parcului La Villette cu o serie de artiști care și-au lăsat amprenta
în diferite zone ale parcului;
este vorba, în speţă, de zona cu bicicleta răsturnată care constitue doar o parte dintre Grădinile Tematice.
Spre deosebire de alte parcuri ale
Parisului, acesta este un parc deschis care nu are garduri sau porți şi care,
prin urmare, poate fi accesat şi ziua și noaptea întrucât aici se desfășoară o
serie de manifestări culturale, atât pe parcursul zilei cât și al nopții.
Bibliografie:
- Designul în spaţiile deschise urbane:
Aducând o bucată de peisaj în oraş, autor:
Han Lorzing, 2000.
- Creând viață în spațiul urban, autor: Kirsten Fredrickson, editat de Institutul Politehnic de
Stat Virginia, 1999.
- Spaţiul deschis urban în secolul 21: Peisajul şi planificarea
urbană, autor: Catharine - Ward
Thompson, editat de Colugiul de Artă
din Edinburgh, Universitatea Heriot-Watt, UK, 2002.
Sursa imaginilor:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu