luni, 17 septembrie 2012

Munca unui Peisagist

 
 Doresc, ca prin intermediul acestui blog să fac cunoscută frumusețea și importanța meseriei de Peisagist.


Proiectul de Amenajare Peisageră


Autor: Gabriela Chiorcea, peisagist

        Pașii urmați în realizarea unui proiectde la analize și proiectarela amenajare și întreținere.

         Întregul proiect de peisagistică are ca scop final amenajarea de spații verzi, din interiorul sau exteriorul unui oraș, sau regiune, și este structurat în două faze. Prima, este accea a proiectării, iar cea de-a doua a execuției.
         Printre primii pași făcuți de către inginerul (arhitectul) peisagist este acela de a merge să viziteze spațiul (terenul) care urmează să fie amenajat, sau reamenajat, ex: parcuri, grădini publice, scuaruri, spații verzi din preajma instituțiilor, zone de promenadă, piețe, grădini private, etc.
      În pasul următor se face releveul acelui spațiu verde, stabilindu-se unde și dacă există vegetație sau construcții, pe acel teren. Se determină starea vegetației, apoi necesitatea păstrării sau eliminării (după caz) a vegetație sau construcțiilor existente.

       O altă etapă importantă a unui proiect de amenajare peisageră este aceea a analizelor. Acestea costând într-o muncă de cercetare, care se extinde și la zonele învecinate ale sit-ului.
      Se fac mai multe tipuri de analize: generale (relief, hidrografie, climă), ale istorie locului (importanța istorică a zonei în care se găsește sit-ul), ale funcțiunilor (spații verzi, comerț, locuire, instituții publice), sensibile (analize de: peisaj, vizuale, perceptuale), patrimoniu construit (clădiri istorice, lăcașe de cult, monumente), etc.



       Analizele ne ajută să depistăm avantajele sau dezavantajele existente în apropierea sau pe sit-ul nostru, putând astfel trasa direcțiile de dezvoltare, ajutând, în acest mod, la stabilirea viziuni, misiuni și a strategiei, pentru zona în care se va interveni, ca mai apoi să se ajungă la o soluție generală (proiectul în sine) cât mai bună și mai coerentă, pentru acel spațiu verde.



     Un preambul al soluție generale este schița proiectului, care ajută să ne imaginăm, punând pe hârtie, modul în care va arăta sit-ul după amenajarea peisageră, precum și elementele, dotările și funcțiunile pe care le va conține spațiul nou creat.
     În cadrul schiței proiectului se vor stabilii conceptul și atmosfera, pe care peisagistul dorește să le realizeze pe acel sit. Conceptul va reprezenta ideea generală și va ilustra imaginea pe care o va avea, după execuție, parcul sau grădina. Atmosfera va fi indusă cu ajutorul vegetației, construcțiilor, mobilierului, dar și al iluminatului decorativ, din întregul parc sau grădină.
     Cel mai important pas, într-un proiect de amenajare peisageră, este soluția generală (proiectul), aceasta fiind cea mai importantă etapă din cadrul fazei de proiectare. Soluția are ca punct focal sit-ul ales, dar și zona adiacentă acestuia, prin care se va face legătura cu spațiul verde, care urmează să fie amenajat. Prin această propunere se urmărește transformarea spațiului verde, într-unul atractiv pentru vizitatori. Acest lucru va fi sugerat prin design-ul și atmosfera pe care le va concepe și propune inginerul peisagist. Amenajarea va avea secțiuni care se vor adresa tuturor utilizatorilor, prin realizarea unor zone: locuri de joacă pentru copii de diferite vârste; jocuri statice (șah sau table) pentru pensionari; țarcuri pentru câini; sau pentru recreere.

 

       Vegetația propusă, pentru amenajarea peisageră, va fi compusă din specii dendrologice și floricole, care sunt adaptate, sau specifice, zonei în care se află amplasat sit-ul, pentru ca decorul vegetal să poată rezista în timp și dezvoltarea plantelor să fie optimă. Speciile de plante vor fi alese pentru a se asigura decorul vegetal pe durata întregului an. Acestea vor decora prin: flori, frunziș, fructificații, scoarță, talie, culoare, sau miros.

  

       Un alt pas, în demersul nostru, este acela al secțiunilor, transversale sau longitudinale, fiind necesare pentru a se vedea mai bine cum este dispusă vegetația pe sit, denivelările existente, sau unde apar accentele create de către elementele construite.

 

       Etapa de detaliu, din cadrul unui proiect, este necesară pentru a se vedea, în amănunt, atmosfera creată, dispunerea vegetației, design-ul elementelor construite, mobilierul (textura sau materialul din care sunt realizate), dar și modul de funcționare al acestora, pentru o mai bună înțelegere a soluției generale și a proiectului, de către beneficiar. Aceste elemente de detaliu se evidențiază cu ajutorul secțiunilor, vederilor sau a perspectivelor.



       Planul de plantare și cel al elementelor construite (aleile), reprezintă etapa, din faza de proiectare, în care se stabilește necesarul dendrologic sau floricol (numărul de plante, pentru fiecare specie propusă, pe metrul pătrat), dar și cum vor fi trasate, corect, aleile, în cadrul amenajării peisagere.


       Planul de gestionare al amenajării peisagere reprezintă una dintre ultimile etape ale unui proiect și este necesar pentru a se planifica și eșalona, pe ani, întreținerea spațiului nou creat. Pentru o mai bună gestionare a amenajării peisagere, spațiul este împărțit în mai multe zone de intervenție.
    Aceste zone vor fi tratate și clasificate în funcție de frecvența lucrărilor de întreținere (prioritatea gestionării) și în funcție de intensitatea accesări zonelor respective de către vizitatori. Cele două abordări sunt necesare pentru a intervenii promt în zonele în care traficul sau accesarea, de către utilizatori, sunt mai frecvente decât în restul parcului sau grădinii, de exempl: aleile, mobilierul, locurile de joacă, peluzele, etc.


      Ultima fază al unui proiect de amenajare peisageră este acela al execuției. Acest ultim pas reprezintă amenajarea propriuzisă a spațiului verde. Faza de execuție constând în plantarea vegetației (în zonele stabilite prin proiect), trasarea și executarea aleilor, precum și realizarea elementelor construite, din cadrul proiectului.


      Putem concluziona că, pentru realizarea unui proiect de amenajare peisageră inginerul (arhitectul) peisagist desfășoară o activitate complexă și eleborată. Această activitate parcurgând mai multe etape: cea a analizelor, strategiei, proiectării, a planului de plantare, cel al gestionării amenajării peisagere, Execuției și Întreținerii.
       Ținându-se cont (de către beneficiar) de toți pașii, care trebuie parcurși pentru realizarea unui proiect, se poate ajunge la o amenajare peisageră durabilă și armonioasă, având un impact benefic asupra utilizatorilor și a mediului, ajutând la îmbunătățirea microclimatului din zona respectivă.

Părți din proiecte

       Analize specifice - reprezintă o muncă de cercetare legată de spațiul care urmează să fie amenajat, sau reamenajat.



 




       Preambulul pentru Soluția Generală, a unui proiect peisagistic, este Schița de Soluție.




       Faza de Detaliu, din cadrul unui proiect.


    




Proiect de gestionare a amenajării peisagere - Întreținere spațiu verde.


       Proiectul de amenajare a unei grădini private din Snagov, Ilfov.




       Proiecte de amenajare ale unor grădini foarte mici: 
Gradina Munposan, București.




Grădină privată din Bănasea, Ilfov.


        Proiectul de amenajare al unui rond stradal, din orașul Roman.


       Părți din proiecte de amenajare parcuri ți grădini.